PRESA

 MATEI ENRIC și MAIA OPREA – Expropiații din colonie
Florin Toma – VIATA ROMANEASCA – ANUL CIX (109) IULIE – AUGUST 2014, NR. 7-8
Amândoi sunt ca niște copii maturi cu mutrițe bosumflate, urmare a faptului că, strict din punct de vedere al creației îngemanate cu vârsta, ei sunt impinși de la spate – fiecare de către harul său – pe o nouă rută. Un nou parcurs introspectiv. În mod sigur, cu alte distanțe, deci, și alte așteptări. Cu alte viteze. Cu alte opriri. Dar și cu alte ocoluri. Expoziția intitulată Ne-finisat, de la Colony Art Gallery (apropos, un spațiu incitant, interesant și inedit prin funcționalitatea lui polisemantică. Felicitări modelului binar Șușară – tatăl și fiică!), pare că-I deposedează pe cei doi tineri artiști de mantia prea subțire si vădit naivă a copilăriei. E un fel de năpârlire artistică. Se schimbă. Își înlocuiesc sevele din rezervorul fanteziei. La un loc, mesaj și suport, acestea intră in prefacere, iar edificiul, în recontrucție. Lucrările lor vădesc in acest moment mai mult discernământ artistic, mai multă chibzuință și noutate.
……………………………………………………………………………………………………………………………………………………..
Cu MATEI ENRIC lucrurile sunt mai serioase, Dacă la vecina lui de simeză, universul este discret parazitat de joc (ludicul este la Maia Oprea o cheie cu care se poate deschide măcar una din ușile ce dau în sala de baluri și ceremonii!), din punct de vedere imagologic, exproprierile lui Matei Enric sunt grave. Solemne. Marțiale. Tăioase ca și cioburile dintr-un vitraliu. Se aud scrașnete, precum lanțul de la fântână. Daca s-ar face o acțiune de explicitare orientativă, la Maia n-ai știi incotro s-o iei, pentru ca este o veșnica zumzăială de ipoteze. În schimb, la Matei, lucrurile sunt foarte clare. Pe săgeată scrie limpede, fără ambiguități și fără înflorituri. Spre MINE și viscerele meu. Cu toate că, trebuie să recunoaștem, noile sale compoziții vădesc o remarcabilă schimbare de ritm interior. Expresionismul său timpuriu – altminteri anecdotic, uimitor la un tânăr artist cu o prezență atât de serafic-trubadurească – îmi pare că începe odată cu aceste noi lucrări, să se estompeze. Să se ducă in spate. Să devină mai întâi fundal, apoi, manieră, până când, în fine, dispare ca un abur. Lecția de anatomie devine lecția de estetică. Să se domesticească. Avânturile și scrâșnetele se mai domolesc. Epicul de distilează în liric. Epopeea se transformă în pastel. Iar la chanson de geste în sonet. La Colony Art Gallery s-au produs două exproprieri ale aceleași vârste și, totodată, intrarea programatică într-un alt interval. Doar instrumentele au diferit.

Romantismul gotic şi letrismul dadaist. Maia Ştefana Oprea şi Matei Enric la galeria Colony Art
Carmen Corbu – revista Cultura(publicaţie privată editată de Fundaţia Culturală Română), 2014.
Tehnici mai puţin convenţionale, suporturi experimentale, un aer bizantin în care se trasează asprimea formelor gotice şi o cruzime expresionist-abstracţionistă a combinării desenului cu textul. Este expoziţia „Ne-finisat“ găzduită de galeria Colony Art şi semnată de tinerii artişti Maia Ştefana Oprea şi Matei Enric şi curatoriată de Raluca Băloiu.
Cunoscut pentru lucrările sale neo-gotice, realizate adeseori pe panouri de lemn, Matei Enric propune o rediscutare a canonului bizantin şi a „prototipului“ prin transgresarea bizarului şi a misticului vechi într-un fantasy modern. Liniile sunt grave şi sofisticate, deşi emergente grotescului, iar story-ul pare să fie despre miraculosul unor timpuri vechi, adus aproape, în cotidian. Maia Ştefana Oprea lucrează cu un imaginar mult mai actual pe care îl şi tratează ca atare, creând un context postmodernist pentru acesta. Foloseşte creion, cărbune, tuş, acuarelă, acrilic, ceară şi rãşini, în combinaţii care se opresc abia după includerea manipulării digitale.
………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..
Punk art şi reţetarul pictorilor de icoane
Anul trecut, Matei Enric a expus la Metropolis Center, la Galeria Alchemia şi la Palatul Parlamentului. În 2011, lucrările sale au fost expuse la Institutul Francez din Bucureşti, la Ambasada Română din Washington şi, tot în SUA, la Biblioteca din Cleveland Park. Trăieşte şi lucrează la Bucureşti şi este licenţiat al Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Bucuresti, secţia de Artă Plastică şi Patrimoniu Cultural. „Matei Enric se eliberează de tentaţia studiului prin gesturi picturale expresioniste şi portretizări viscerale ale sinelui. Lucrările lui par a fi pure incantaţii vizuale peste care se suprapun fragmente de fanzine sau imagini din sfera punk art-ului. Nu este tributar low art-ului, dar îl explorează ca suprafaţă vizuală pentru a experimenta, pentru a se despovăra de substanţa condensată a compoziţiei bine dozate, a personajelor atent studiate, a sintezei. Studiul este datul lui artistic, esenţa lui creatoare, care, dacă pentru moment este destituit din funcţie, va reveni, dar după ce va lăsa suficient loc intervalului, adică experimentului.“ – noua serie de lucrări semnate de Matei Enric în descrierea curatoarei Raluca Băloiu.


_____
Mădălina Mirea – iunie 2013 – Solve et coagula
Opera lui Matei Enric este precum  un roman al lui Boris Vian: redă  realitatea proiectată “ prin atmosfera piezișă și fierbinte, pe un plan referențial neuniform, ondulat și prezentând distorsiuni”, după cum spunea, despre sine însuși, autorul romanului Spuma zilelor.
La capătul unui deceniu de schițe, texte și desene, în care artistul reface demersul alchimistului medieval, ne aflăm în fața  unui poem trist, încărcat de un lirism profund și grav. Matei Enric cultivă, cu o erudiție implicită, un echivoc fundamental. Ne propune o viziune mistică, însă netributară unei religii anume, o viziune care revendică repertoriul iconografic de motive comune tuturor religiilor, în care fiecare citește ce vrea. Dincolo de filonul tragic, fatalist, privitorul perplex este, în fața lucrărilor sale, martorul unui moment de har. Tăcerea profundă și necesară contemplării îi dezvăluie acestuia sensurile cele mai tulburătoare ale acestei opere, sensuri etern umane și universal valabile.
Solve et coagula nu este formula procesului alchimic menit să închege piatra filozofală, să găsească elixirul tinereții, sau să prefacă un metal comun într-unul nobil.  Solve et coagula este acel proces magic, încărcat semantic la sursele misticismului medieval, în care religia și spiritualitatea se suprapun. Și nu în ultimul rând, Solve et coagula este un tribut plătit de artist atracției față de modul de a înțelege lumea a alchimistului, pentru care orice lucru trebuie să treacă printr-un proces îndelungat de facere, coacere și prefacere. Natura își ia timpul ei, nimic nu țâșnește din nimic, fiecare mugur crește, devine, evoluează. După un proces îndelungat, în care artistul a zămislit forme și idei congruente au rezultat zece lucrări, citibile deopotrivă împreună și separat, pe principiul unitate în diversitate.
Solve et coagula este întâi de toate un demers spiritual, care propune o glossă pe marginea ideilor de destin, destinație, evoluție spirituală și căutarea unui sens al devenirii.
Omul, mistuit de propria-i dorință de viață, își asumă destinul său trecător în acestă lume. Precum un foc consumă  în totalitate combustibilul care îi este sursă, în lipsa unui reper transcendent, această patimă devine propriul rug, ardere de tot, fără puțință de tăgadă sau eschivă. Și, deși  este dublată de angoasă, consumarea  până la capăt a propriului destin îl apropie  pe om de purificare.
Spovedania , ca și Sclavul, vorbesc despre raportul de putere dintre personajul dominant și cel dominat, în care senzualitatea este una nereticentă și esențializată.
Priveghi este despre memento mori, atât de crunt și abrupt, încât nimeni, în afara unui muzeu, nu și l-ar lua acasă, pe perete.
Autoflagelarea (A doua piele) este, în viziunea lui Matei Enric, dar nu numai a lui, o  formă de devenire. Autoflagelarea vorbește despre trei stadii ale aceluiași trup, purificat de suferință, cu vălul de pe coapse – ghilimele ale unui prea bine cunoscut citat.
Solve et coagula  o este formulă cu caracter universal, o lege imuabilă, programatică. Solve et coagula vorbește despre omul contemporan, umil războinic pornit la o luptă deja pierdută, cu timpul care se scurge inexorabil, cu devenirea sa și a alor săi, cu  propria viață care trece pe lângă el. El își strigă frica în trompeta, spiralată precum șarpele Uroboros și este tras înainte de femeia sa, care a purces grea (așa precum opera crește înlăuntrul propriului creator). Ei sunt înconjurați de haite flămânde, care devoră spațiu și timp.
Jur împrejurul scenelor crude, pentru a le compensa sau sublinia, găsim detalii de decorație de un insuportabil rafinament.
Înainte de a da posibilitatea timpului să valideze demersul artistic al lui Matei Enric, îmi arog dreptul de a afirma azi, aici și acum, că ne aflăm în fața unui destin artistic de excepție.  Forța viziunii sale nu este trădată, ci potențată de capacitatea mijloacelor de expresie pe care le deține. Truda și frământarea îl iau părtaș pe privitor, al cărui ochi interior va cere de aici încolo să vadă mult mai mult.


Francois Launay. 2012 septembrie, Agapa
Misticul nu este bucurie, este evolutie, si calatoria spre o lumina sigura” (Albert Beguin, Poezia prezentei). La Matei calatoria mistica ia infatisarea reantoarcerii. La prima vedere, pare ca ramane in timpurile vechi, dar este si teribil de contemporan. Descoperind fundamente, lucreaza cu materia, spatiul, stilul. Matei investeste materia, dand suportului lucrarilor sale formele  necesare. Forma nu mai este pasiva, ci un element expresiv. Lucrarile sale monumentale investesc spatiul inconjurator, pentru ca nu pot fi contemplate decat montate si asamblate. Ele dau peretelui misiunea magica de a le insufletii.
Matei nu este un iconar modern, si nu are o apartenenta religioasa (se considera in cea mai mare masura liber) dar isi descrie pictura ca fiind ambigua si mistica, fiecare privitor fiind liber sa interpreteze singur. Arta lui este o experienta spirituala libera. Aceasta calatorie, despre care Beguin a vorbit, este pentru fiecare de-a vedea, daca este calea spre lumina.
Folosind titlul Agapa, Matei subliniaza caracterul mistic si festiv al expozitiei. Admirarea lucrarilor intre prieteni este un moment de socializare, dar o pictura este intotdeauna un festin. O lucrare de arta trece dincolo de estetic. Se dezvolta o anumita reflectie, iar in cele din urma spiritul este cel celebrat, al artistului desigur, dar si al nostru incercand sa-i intelegem lucrarile. In final, in timpul evenimentului, Matei ne invita la un adevarat happening, in care suntem implicati pentru a realiza ca expunerea nu este niciodata o experienta triviala.
El transforma perceptia noastra. Matei se joaca cu sensul si intelesul, Lucrarile lui modifica spatiul, materia, prejudecatile. Este “Phoenixul” o reprezentare a nemuririi, sau a inevitabilului? In lucrarea “Spovedanie”, vedem un gest pornit din dorinta sau o tentatie demonica? Aceasta ambiguitate, evidenta sau nu in lucrari  arata natura versatila a interpretarii si statornicia ratiunii. Ficare lucrare are cate un element misterios, pentru a fi gasit ori inventat.
Este bine gasit numele AGAPA, unde suntem invitati la festin, inainte de-a celebra  spiritul si ratiunea.


Marina Roman, Casa Lux, mai 2011
Relatia pe care am avut surpriza sa o stabilesc, ca privitor, cu picture lui Matei Enric este una de contiguitate. Personajele mitologice devin, pe masura ce te apropii de ele, personaje ale prezentului imediat, cunoscute dintr-o imprejurare sau alta. Ele au puterea sa-ti vorbeasca despre frica sau despre intelepciune, despre curajul de a fi liber. Ele sparg cadrul pentru a se elibera. Lemnul, pe care artistul il alege cu predilectie ca suport, este modular, astfel incat, ambientata, lucrarea sa se desfasoare in armonie cu gazda sa. Peretele devine, la randu-i, suport al unei prezente pe care ochiul nostru nu are decat sa o recompuna. Reprezentarea este una bidimensionala, dar lipsa de perspective este compensate de prezenta materiala a lemnului, asadar prin volum.
Bizantin si gotic slujind armonia: “Dau culorii raporturi vii, ce deriva din nou. Nu urmaresc o cromatica bizantina, dar folosesc din plin rafinamentul acesteia”. Cred ca gestul valorizator este cel prin care artistul, cu radacini asumate in istoria noastra multimilenara, sacralizeaza profanul. Ne vorbeste despre Sfinx, despre ingeri si despre demoni, despre perpetua actualitate a intamplarilor de ieri. Si mai inainte de toate, invoca Axis Mundi, imagine pe care oricare dintre noi o poate socoti a echilibrului, dar si a Crucii. Matei Enric are o calitate din ce in ce mai rar de gasit intre colegii degeneratie si nu numai: rabdarea ce se cere investita in mestesug, in acel mestesug care are vocatia artei.

________________________________________________________________________________
Mădălina Mirea, 12 iunie 2008, Time Out
Sunteti curioşi cum poate fi pus în valoare un spaţiu minuscul? Vizitaţi Galeria La perne, din Calea Victoriei 101. Până pe 25 iunie poate fi văzută aici expoziţia Gotic, semnată Matei Enric şi curatată de Cosmin Năsui. Gotic, Galeria La Perne, până la 25 iunie
Panouri ample, de lemn vechi, recompuse din bucăţi, ca într-un puzzle uriaş, preiau şi distilează retorica bizantină într-un discurs recuperator. Iona salvat de îngeri din pântecele chitului, o pasăre măiastră, un cavaler fără teamă şi fără prihană călare pe calul său învolburat, un prinţ languros cântând la corn, un înger aplatizat şi un peşte într-un potir, tot atâtea motive ale unor poveşti pe care artistul le spune omului modern. Nici un element din repertoriul bizantin nu e trecut cu vederea.
De la coloritul sobru şi majestuos, redus la roşu, verde, albastru, aur şi negru, până la materialitatea draperiilor, şi fragmentele disparate de decor de interior sau exterior pe care le recunoaştem din icoane, la motivele florale orientale şi la foiţa de aur aplicată cu sârg. Nu lipsesc nici aripile cu anvergură, nici perspectiva inversă, nici personajele în racourci. Şi nici un fior iconoclast nu răzbate, ochiul saturat de răspăr îşi poate acorda o clipă de răgaz bidimensional. Reprezentările aplatizate, în maniera desenelor egiptene relevă, o dată în plus, origi­nile picturii bizantine. Scara abruptă şi ingenioasă, care duce la subsol îţi dă aceeaşi senzaţie de nelinişte pe care o ai când pătrunzi, prin culoarul îngust şi adânc, în piramidele egiptene. Este un pod mobil, aruncat între două lumi. Traversaţi-l!

Cosmin Nasui, Romania Libera, iunie 2008
Cele mai neobisnuite si mai nelinistitoare forme artistice de reprezentare ale sacrului pot fi rezultatul amestecului dintre stilurile gotic si bizantin, coborate intr-o lume a miracolelor.Expozitia intitulata “Gotic” nu face decat sa demonstreze puterea cu care “spiritul gotic” si substratul istoric bizantin devin prezente ale artei contemporane romanesti in alte forme decat cele cu care ne-a obisnuit neoortodoxismului anilor ‘90. In picturile lui Matei Enric, atmosfera evlavioasa desprinsa din canoanele iconografiei ortodoxe este inghitita de obscurul stilului Evului Intunecat. Ba, mai mult, unele mesaje sunt din lumea unui nelinistitor sacru pagan. Lucrarile lui Matei sunt populate de cavaleri, armurieri si spirite posedate ce bantuie lumile bidimensionale in cautarea linistii. Mijloacele de exprimare tehnica specifice canoanelor grandorii bizantinismului sunt intoarse impotriva continutului iconografic, care vine, de cele mai multe ori, intr-o lume ancorata prezentului.Canonul dogmatic bizantin “evoca prototipul” si pastreaza astfel hieratismul inalt al artei. Exagerand ambianta bizara, Matei foloseste ca suport al picturii sale panouri de lemn imbinate imperfect, cu rosturi neregulate si aspect invechit. Aceasta compunere a intregului compozitional din fragmente ce par a avea nevoie de atentia restauratorilor trimite arta lui Matei inapoi, in misterioasele timpuri ale voievozilor.Pictand in tempera, pe panouri de lemn de mari dimensiuni, Matei Enric combina tehnica icoanei cu interventii expresive specifice frescei. Stilul neogotic practicat poate fi asociat cu fantasy art, cu bizarul, blasfemicul, misteriosul si infricosatorul, avand ca rezultat o forma de grotesc modern invaluit si incondeiat intr-o caligrafie medievala.“Sfanta crima” este lucrarea-emblema a atitudinii intoarcerilor de semnificatie pe care Matei Enric le da lucrarilor sale. “Religiosul” sofisticat bizantin poate fi “profanat” de formele grave, aspre, goticizante. Foita de aur aplicata decorativ pe portiuni de fundal investeste bidimensionalul cu dimensiunea stralucitare a spiritelor. Insa imaginile lui Matei sunt mai degraba despre miraculosul fortelor intunecate ale timpurilor apuse. Rescriind astfel o posibila istorie a “primitivilor” picturii romanesti moderne, arta lui Matei Enric face trecerea dinspre iconografia bizantina spre o pictura de interpretare compozitionala nemesianica, uneori “eretica”.
Matei Enric, “Gotic”, Galeria La Perne 4-26 iunie 2008″
___________________________________________________________________________________
Interviu realizat de Maria Diana Popescu, Revista AGERO Stuttgard, septembrie 2009
MDP: Domnule Matei Enric, ce trebuie să ştie pămînteanul iubitor de artă despre dumneavoastră?
Matei ENRIC: Cred că tot ceea ce este important de ştiut despre un artist se află în opera lui. Ceea ce vreau eu să fac, unde vreau să ajung prin lucrările mele, este să recreez legătura dintre privitor şi lucrare. Tabloul a fost văzut, de-a lungul istoriei, ca o fereastră spre absolut, ca o fereastră spre noi înşine. Privitorul trebuie să refacă această fereastră, în cazul lucrărilor mele, din mai multe fragmente. Ca într-un joc de puzzle.
MDP: Cum trăieşte un pictor tînăr în România? Îi sînt înşelate idealurile?
Matei ENRIC: Şi în pictură sunt aceleaşi probleme ca în orice alt domeniu din România. Există suişuri şi coborâşuri… Dacă–mi sunt înşelate aşteptările? Când eram mai tânăr speram la mai mult. Acum am mai multă experienţă şi am învăţat să fiu mai răbdător.
citeste tot articolul….

Artclue,  2010
Interviu
Daca ar fi sa te descrii in trei cuvinte, care ad fi acelea?
Matei Enric: Spirit liber si creativ.
Esti absolventul facultatii de Teologie Ortodoxa din Bucuresti, sectia Arta Plastica-Patrimoniu Cultural. Ce rol joaca misticul in lucrarile tale?
Matei Enric: Arta Evului Mediu, cea gotica si arta primitiva in general, degaja o anumita forta prin viziunea, misterul si dramatismul ei. Gasesc in spiritul acelor timpuri un teren fertil pentru arta contemporana, pe care incerc sa-l exploatez.
Ce te inspira, ce te inhiba atunci cand trebuie sa lucrezi la un proiect?
Matei Enric: In fiecare nou proiect incerc sa gasesc o formula tehnica sau plastica ce nu am incercat-o pana atunci….
citeste mai mult….
___________________________________________________________________________________
Mihai Constantin, ARTINDEX.ro, 29 noiembrie 2010
L-am intalnit pe Matei in atelierul lui Jan Albu. Mai tanarul sau prieten mi s-a parut introvertit spre taciturn, un rocker care nu functioneaza prea bine in primele ore ale zilei pana spre inserare. Nu stiu cat de bine am nimerit cu aceasta caracterizare si sper ca Matei sa-mi ierte initiativa de a-l portretiza, mai ales daca nu am nimerit-o.
Am ajuns deunazi in atelierul sau, care este o camera a apartamentului in care locuieste din 1990, in cartierul Rahova. Lucrarile sale neo-gotice, neo-medievale, cer ziduri inalte si cladiri impunatoare. Faceau un nefericit contrast cu camera de apartament comunist, asa cum ar face cu orice alt spatiu similar.
Matei a absolvit sectia de restaurare a Facultatii de Teologie. A invatat tehnici picturale care nu au dat gres vreme de sute, poate mii de ani. Frescele religioase cu tehnica lor aparte, cele care au scapat pana si marelui Leonardo, sunt familiare lui Matei Enric. Dar vocatia sa si-a gasit taramul fertil intr-o combinatie de lemn, panza si tempera preparata dupa reteta iconarilor medievali. Si iata rezultatul: lucrari pictate pe ansambluri de bucati de lemn.
Rezultatul este interesant si cu siguranta original. Si oricat de aleatoare pare forma bucatilor de lemn asamblate, nu ea este cea care genereaza structura si compozitia unei lucrari. Matei Enric schiteaza viitorul proiect si asa stie de ce forma are nevoie. Cauta si selecteaza piesele de lemn, le taie, le slefuieste, le arde la foc pentru a le patina, le uneste cu dibluri, adezivi si nervuri transversale.
Matei doreste sa respecte anonimatul asumat al pictorilor si “zugravilor” de odinioara si, in consecinta nu-si semneaza picturile. Sau asa pare. De fapt, pe structura de lemn isi scrijeleste numele si adesea si alte texte de conceptie proprie. Apoi lipeste peste scanduri panza in doua straturi, preparata si gata sa fie acoperite de culorile de tempera si ou, dupa retetarul pictorilor de icoane. Cu metodele picturii bizantine dar cu izvoare inspirationale in medievalul occidental, fiecare lucrare a lui M.Enric este un motiv de entuziasta ridicare din sprancene. Nu e de mirare ca bucatile sale de lemn sunt achizitionate cu predilectie de francezi, care au in mod natural educatia necesara pentru a plasa valoric si pentru a aprecia estetic astfel de compozitii.
Asa cum se intampla adesea in literatura, putem avea uneori impresia ca artistul creaza febril sub imperiul unei electrizante inspiratii. Nu, nu e chiar asa. De fapt improvizatia este numai aparenta. Tot ceea ce vedeti este de fapt rezultatul unui proces cognitiv validat de acel instinct care in lumea artistica se numeste talent. Este pe deplin si cazul lui Matei Enric.
Pentru a pune si mai bine in context povestea lui Enric, al lui Albu si a altor artisti talentati si prolifici care au in comun o lipsa, si anume neapartenenta la Uniunea Artistilor Plastici, trebuie sa deplang si formalismul fara nuante ale organizatiei mentionate. Daca nu ai absolvit o Academie de Belle Arte, accesul in UAP este greu spre imposibil. Inainte de 1990 acest aspect era de-a dreptul sufocant pana la anihilare pentru orice veleitar. De 20 de ani, Uniunea insasi se afla intr-o disolutie lenta dar ireversibila, asa cum i se inmoaie picioarele unei papusi de ceara uitata pe soba. UAP-ul se indreapta spre o structura destul de amorfa si incapabila sa-si protejeze, sa-si promoveze si sa-si valorifice proprii membrii. A ramas cumva o simpla titulatura pe o carte de vizita.
Iar Matei s-a inscris – aproape firesc – in randul artistilor care, in mod proactiv, incearca sa suplineasca neapartenenta la UAP dar si nepriceperea si activitatea lenta si adesea vicioasa a galeristilor privati. Dupa principiul functia creaza organul, artistii insisi au inceput sa suplineasca si aceasta carenta a pietei de arta de la noi. S-au transformat SI in galeristi. Este si cazul lui M. Enric, asociat cu alti artisti si care va face curand curatorie in propria-i galerie. Despre asta mai mult intr-un articol ulterior.
citeste tot articolul….

Matei Enric – Si mai bun!
Mihai Constantin, ARTINDEX.ro, 20 august 2012
Nu-l mai vazusem pe Matei de aproape doi ani, asa ca impactul lucrarilor realizate in acest interval a fost cu atat mai mare. Poate are un rol si panotarea din spatiul absolut special in care isi are atelierul acum, o cladire despre care nu adaug nimic deocamdata. Piesele pe care le-a mestesugit cum numai el stie sunt de mare efect si cel putin una ar trebui sa stea pe simezele muzeului contemporan de arta. Daca am avea unul care sa si expuna o colectie permanenta…
citeste tot articolul….